Ce e Athanor?

“Athanor” e un bistrou specializat în mese speciale.

De la o masă romantică în doi, până la o aniversare cu 30 de persoane, avem rețetele speciale, ingredientele bune și mâncarea savuroasă care să facă evenimentul memorabil. Când e frumos, în grădină, când e urât la gura sobei sau putem livra unde dorești. Nimic nu se gătește în serie, totul e făcut pe măsură. Cu ingrediente de sezon, așa cum se face, de fapt, mâncarea bună.

 

Credem sincer că gătitul e o alchimie, mult mai mult decât simple reacții moleculare și proporții științifice. De asta bistroul nostru se numește”Athanor”, pentru că athanorul e cuptorul alchimiștilor. În același timp credem mult în simplitate și autenticitate, în revenirea la rădăcini, fără însă a ignora cu tradiția culinară clasică. 

E bine de știut că oricât aș căuta un ajutor la servire doar pe weekend el e imposibil de găsit în Gurbănești. Așadar uneori servirea mai întârzie, durează ceva mai mult sau mai uit că m-ați rugat acum 10 minute să vă aduc ceva. Soluția nu e să vă supărați ci să insistați sau să vă luați singuri 🙂 Scopul principal nu e să fiți serviți regește ci să mâncați foarte bine și să vă relaxați în grădina frumoasă a bistroului sau la gura sobei.

 

Unde ne găsiți?

Ne găsiți la Prelungirea Mostiștei 27 (incorect detectată de Google ca “Strada Principală 27).  Faceți în jur de o oră din centrul Bucureștiului. 

Telegram | Messenger | Whatsapp

 

Rețete găsite, care nu mai trebuie căutate:

  •  

    Gâscă afumată
  •  

    Ardei umpluți
  •  

    Ceafă de porc
  •  

    Roșii coapte
  •  

    Cefaă de vită slow
  •  

    Cartofi la cuptor
  •  

    Ceafă de porc
  •  

    Legume coapte
  •  

    Ceafă de vită întreagă (10 kg)
  •  

    Aripeur
  •  

    Clătite cu maia
  •  

    Drob de miel
  •  

    Drob de miel
  •  

    Pizza
  •  

    Pulpă de miel cu tapenade în aluat
  •  

    Quiche cu chard
  •  

    Ciolane de porc

/*; } .etn-event-item .etn-event-category span, .etn-btn, .attr-btn-primary, .etn-attendee-form .etn-btn, .etn-ticket-widget .etn-btn, .schedule-list-1 .schedule-header, .speaker-style4 .etn-speaker-content .etn-title a, .etn-speaker-details3 .speaker-title-info, .etn-event-slider .swiper-pagination-bullet, .etn-speaker-slider .swiper-pagination-bullet, .etn-event-slider .swiper-button-next, .etn-event-slider .swiper-button-prev, .etn-speaker-slider .swiper-button-next, .etn-speaker-slider .swiper-button-prev, .etn-single-speaker-item .etn-speaker-thumb .etn-speakers-social a, .etn-event-header .etn-event-countdown-wrap .etn-count-item, .schedule-tab-1 .etn-nav li a.etn-active, .schedule-list-wrapper .schedule-listing.multi-schedule-list .schedule-slot-time, .etn-speaker-item.style-3 .etn-speaker-content .etn-speakers-social a, .event-tab-wrapper ul li a.etn-tab-a.etn-active, .etn-btn, button.etn-btn.etn-btn-primary, .etn-schedule-style-3 ul li:before, .etn-zoom-btn, .cat-radio-btn-list [type=radio]:checked+label:after, .cat-radio-btn-list [type=radio]:not(:checked)+label:after, .etn-default-calendar-style .fc-button:hover, .etn-default-calendar-style .fc-state-highlight, .etn-calender-list a:hover, .events_calendar_standard .cat-dropdown-list select, .etn-event-banner-wrap, .events_calendar_list .calendar-event-details .calendar-event-content .calendar-event-category-wrap .etn-event-category, .etn-variable-ticket-widget .etn-add-to-cart-block, .etn-recurring-event-wrapper #seeMore, .more-event-tag, .etn-settings-dashboard .button-primary{ background-color: